No Borders - Marius Crăiţă Mândră

PIXELII IDENTITĂȚII NOASTRE

(expoziţie de pictură Marius Crăiţă-Mândră, prezentare de Silviu Pădurariu)

Pe drumul nostru utopic către un model ideal de Om am ajuns la marginea umanismului. Am renunțat ușor ușor la mișcările sufletului, am renunțat la detaliile chipului, am pierdut cu totul imaginea și necesitatea identității noastre însămânțate într-o antichitate a literei și a misterului. Limba a devenit un simplu cod numeric auto-generabil. Mintea a fost transferată în structura mașinilor cu inteligență artificială. Sufletul a fost transferat în cultura psihicului. Trupul e doar o extensie a unui Computer mondial la care suntem cu toții conectați ca într-o rețea a unei noi naturi. Identitatea a fost transferată în lumea virtuală a Avatarului. Natura e materia primă a acestor construcții. Zeii sunt simple mărci și etichete. Am consumat o planetă, o cultură și un cosmos dintr-o curiozitate iluzorie asupra nopții și irațiunii. Vechea identitate și-a pierdut lumina și incandescența. Trăim pixelat, gândim virtual, ne manifestăm mecanic. Sub aceste auspicii necunoscute și netestate ale căror efecte incă nu le putem bănui, am ales un nou drum post-umanist, post-identitar, post-idealist. La această margine angoasantă și anxioasă învățăm să recitim, să reprivim, să regândim o existență care nu ne mai aparține. Noua natură e pixelată, noul chip e ascuns, noua imagine e digitizată. Învățăm să trăim din nou în această lume nouă, artificială.
În sfârșit, suntem creatorii propriei lumi și a propriilor universuri. Rămâne de văzut dacă propria noastra Creație ne va depăși și ne va cuceri așa cum noi am depășit și am cucerit pe vechiul și anticul nostru Creator. Așa cum Bacăul vechi a reușit să adune o comunitate distinctă și valoroasă de artiști plastici, noul Bacău se pregătește, se pare, pentru o nouă comunitate distinctă și valoroasă de artiști vizuali contemporani de factură nouă. Această pictură se manifestă deja prin seria de față. Asistăm la un exercitiu de auto-analiză și auto-recuperare, atât a identității unui singur artist, cât și a identității unei comunități care încearcă să-și definească limbajul vizual. © unrestbucharest.com,
Silviu Pădurariu

PICTURI DIN SERIA NO BORDERS

 

 

 Imagini de la vernisajul expoziţiei No Borders

Fotografii de Mihnea Baran 


 
Artistul Marius Crăiţă Mândră

 

Înregistrări video de la vernisajul expoziţiei







Niciun comentariu: