Prozatorul și publicistul Ion Fercu m-a rugat să răspund unei anchete pe care o coordonează în cotidianul „Deșteptarea”. La întrebarea domniei sale,
„De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?”, eu am răspuns astfel:
Întrebarea pe care mi-o puneţi şi anume „De
ce scriu?” mi se pare şi simplă, şi dificilă. A scrie pentru mine este o formă
de existenţă. Atunci când nu scriu, mă simt goală sufleteşte, am senzaţia că mă
sufoc. Simt o apăsare în coşul pieptului atunci când nu reuşesc să scriu. Îmi
place să creez ceva, iar dacă aş fi avut alte abilităţi, mi-ar fi plăcut poate
şi mai mult să fiu pictoriţă. Mi-ar fi plăcut să fiu pianistă sau balerină şi
să revărs spre oameni frumosul. Cel puţin deocamdată, nu mi-am pus problema că mi-aş
irosi timpul scriind. Pe mine scrisul, şi mai ales poezia, m-a ajutat să mă
regăsesc şi să mă modelez. M-a ajutat să înţeleg mai bine viaţa, să trăiesc cu
mai multă intensitate bucuria şi să mă împac cu tristeţea. Ideal este să ai şi
un ţel nobil atunci când scrii. Îmi doresc mult să ating cândva acest ideal.
Nu ştiu dacă scriitorii adevăraţi nu se mai
citesc între ei... oare aşa să fie?! Am întâlnit câţiva tineri poeţi care
spuneau că ei nu citesc cărţile colegilor pentru că le este teamă să nu fie influenţaţi...
Pe cei mai mulţi dintre ei, nu i-am crezut, sunt convinsă că bravau. Nu-i
înţeleg pe cei care chiar au această temere absurdă. Când compui un text
literar, atunci cuvintele se imprimă cu energia personalităţii tale. Îţi
mărturiseşti în parte gândurile intime, dezvălui din sentimentele pe care tu
le-ai trăit. Fiecare om are un univers interior unic. Poţi să te regăseşti
într-o carte, asta nu înseamnă că tu eşti în acea carte, întotdeauna vei fi altfel
şi mai mult decât personajul, oricât de complex ar fi el. Poţi să rămâi
înmărmurit în faţa frumuseţii unei cărţi, a unei opere de artă. Da, asta se
poate întâmpla, este ceva rar şi minunat! Iar unul dintre farmecele
capodoperelor este că ele generează sentimente copleşitoare dar nu pot fi nicicum
imitate.
Nu prea m-am gândit la faptul că astăzi
oamenii citesc din ce în ce mai puţin. Poate că asta nici nu este o problemă atât
de mare, aşa cum ne-nchipuim noi, pentru evoluţia literaturii. Iar unii sunt
îngrijoraţi, din această pricină, chiar de evoluţia omenirii... Totuşi, nu
putem spune că oamenii chiar nu mai au deloc interes pentru frumos, pentru
artă. Unii sunt iubitori ai artelor plastice. Alţii iubesc teatrul, muzica, dansul,
foarte mulţi sunt captivaţi de cinematografie. Dar orice film artistic se
bizuie şi pe un scenariu, un text care relatează o poveste. Recent, s-a
încheiat la Teatrul Municipal Bacovia a zecea ediţie a Galei Star. A venit
lumea la teatru, a fost public şi era mult tineret. Oamenii caută în continuare
să îşi încarce sufletul cu poveste, cu sentimente şi emoţii. Iar această
căutare nu se va sfârşi vreodată. Eu am toată convingerea că adevăratul om de
litere, cel cu spirit viu şi originalitate, va fi căutat în viitor pentru arta
lui. Chiar ceva mai mult decât în prezent.
Articolul a apărut în cotidianul Deșteptarea, 29.05.2015, aici
