Pictură modernă, un cal și o apă

Nu poți alungi în desen caii și marea pe
hârtie nu o poți întinde. Dar o impresie
de libertate o evocă un cal alergând, cu
coama în vânt, pe malul unei mări volbu
rânde. Dar renunță la această imagine 
banală. Ţi se vor strecura vorbe ironice 
despre carpeta din odaia de seară a 
mătușii.Totuși ai o comandă de un tablou 
iar clientul își dorește un cal și o apă.

În stil modern ai putea nuanța strălucirea
durerii. Cu valurile lucind în ochii unui cal
prăbuşit pe nisip. Mâna dreaptă a stăpânului
apasă pe tâmplă. Poți desena trei elemente.
Mănușa neagră a bărbatului, coama transpirată
a animalului și, indubitabil, revolverul. Sau
focul. Doar focul. 

De ce scriu

Prozatorul și publicistul Ion Fercu m-a rugat să răspund unei anchete pe care o coordonează în cotidianul „Deșteptarea”. La întrebarea domniei sale, „De ce mai scrieti, într-o vreme în care nici macar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe altii?”, eu am răspuns astfel:

    Întrebarea pe care mi-o puneţi şi anume „De ce scriu?” mi se pare şi simplă, şi dificilă. A scrie pentru mine este o formă de existenţă. Atunci când nu scriu, mă simt goală sufleteşte, am senzaţia că mă sufoc. Simt o apăsare în coşul pieptului atunci când nu reuşesc să scriu. Îmi place să creez ceva, iar dacă aş fi avut alte abilităţi, mi-ar fi plăcut poate şi mai mult să fiu pictoriţă. Mi-ar fi plăcut să fiu pianistă sau balerină şi să revărs spre oameni frumosul. Cel puţin deocamdată, nu mi-am pus problema că mi-aş irosi timpul scriind. Pe mine scrisul, şi mai ales poezia, m-a ajutat să mă regăsesc şi să mă modelez. M-a ajutat să înţeleg mai bine viaţa, să trăiesc cu mai multă intensitate bucuria şi să mă împac cu tristeţea. Ideal este să ai şi un ţel nobil atunci când scrii. Îmi doresc mult să ating cândva acest ideal.
    Nu ştiu dacă scriitorii adevăraţi nu se mai citesc între ei... oare aşa să fie?! Am întâlnit câţiva tineri poeţi care spuneau că ei nu citesc cărţile colegilor pentru că le este teamă să nu fie influenţaţi... Pe cei mai mulţi dintre ei, nu i-am crezut, sunt convinsă că bravau. Nu-i înţeleg pe cei care chiar au această temere absurdă. Când compui un text literar, atunci cuvintele se imprimă cu energia personalităţii tale. Îţi mărturiseşti în parte gândurile intime, dezvălui din sentimentele pe care tu le-ai trăit. Fiecare om are un univers interior unic. Poţi să te regăseşti într-o carte, asta nu înseamnă că tu eşti în acea carte, întotdeauna vei fi altfel şi mai mult decât personajul, oricât de complex ar fi el. Poţi să rămâi înmărmurit în faţa frumuseţii unei cărţi, a unei opere de artă. Da, asta se poate întâmpla, este ceva rar şi minunat! Iar unul dintre farmecele capodoperelor este că ele generează sentimente copleşitoare dar nu pot fi nicicum imitate.
   Nu prea m-am gândit la faptul că astăzi oamenii citesc din ce în ce mai puţin. Poate că asta nici nu este o problemă atât de mare, aşa cum ne-nchipuim noi, pentru evoluţia literaturii. Iar unii sunt îngrijoraţi, din această pricină, chiar de evoluţia omenirii... Totuşi, nu putem spune că oamenii chiar nu mai au deloc interes pentru frumos, pentru artă. Unii sunt iubitori ai artelor plastice. Alţii iubesc teatrul, muzica, dansul, foarte mulţi sunt captivaţi de cinematografie. Dar orice film artistic se bizuie şi pe un scenariu, un text care relatează o poveste. Recent, s-a încheiat la Teatrul Municipal Bacovia a zecea ediţie a Galei Star. A venit lumea la teatru, a fost public şi era mult tineret. Oamenii caută în continuare să îşi încarce sufletul cu poveste, cu sentimente şi emoţii. Iar această căutare nu se va sfârşi vreodată. Eu am toată convingerea că adevăratul om de litere, cel cu spirit viu şi originalitate, va fi căutat în viitor pentru arta lui. Chiar ceva mai mult decât în prezent.


Articolul a apărut în cotidianul Deșteptarea, 29.05.2015, aici